contact standarde de calitate home
DESPRE NOI SERVICII GALERIE FOTO SFATURI UTILE CLIENTI RECOMANDARI
amenajari gradini, amenajare spatii verzi

Martie: lucrari de ingrijire gazon

Luna martie


Mentinerea aspectului placut al unui gazon se realizeaza printr-o atentie acordata in mod regulat, fara a astepta pana cand ceva nu este in regula, pentru a interveni. Intretinerea peluzelor de gazon presupune urmatoarele operatiuni: tunderea gazonului, udatul, fertilizatul, aerarea, combaterea bolilor si daunatorilor.

Etape ingrijire gazon


Tunderea gazonului se executa pentru imbunatatirea aspectului gazonului, pentru cresterea si ramificarea radacinilor, pentru mentinerea sub control a buruienilor. Iarba poate suporta o tundere regulata deoarece frunzele incep sa se regenereze de la baza plantei. Frecventa tunderii depinde de anotimp si vreme dar si de tipul de gazon dorit. Regula de baza este sa nu taiem mai mult de 1/3 din inaltimea totala, altfel putem dauna gazonului. Tunderea prea joasa are ca efecte aparitia golurilor si deteriorarea uniformitatii gazonului, slabirea rezistentei plantelor si a ritmului de crestere.
Tunderea se realizeaza cu masini speciale cu lame elicoidale sau rotative, care trebuie sa asigure o taiere uniforma pe toata suprafata iar lamele trebuie sa fie foarte bine ascutite pentru o taiere perfecta a plantelor.

 

Udatul gazonului este o lucrare foarte importanta avand in vedere rolul complex pe care il indeplineste apa in viata plantelor. Frecventa udarilor si cantitatile de apa se stabilesc in functie de tipul de sol, conditiile climatice, specie si se efectueaza astfel incat solul sa fie mentinut permanent reavan pe adancimea de 10 cm. Momentul cel mai bun pentru udarea gazonului este dimineata cat mai devreme sau noaptea. Modalitatea de distributie a apei de udare este aspersiunea, care se poate realiza manual prin intermediul unui furtun cu pistol, prin instalarea unor aspersoare statice sau rotative si cel mai eficient prin instalarea in gradina a unui sistem de irigare automat.

Fertilizarea gazonului
Cantitatile de ingrasaminte si frecventa fertilizarilor se stabilesc in functie de tipul de sol, conditii climatice, specie, gradul de dezvoltare al gazonului. Ingrasamintele aplicate pot fi simple sau compuse, sub forma de granule sau solutii nutritive, cu eliberare imediata si actiune rapida sau cu eliberare controlata, lenta si progresiva.
Cele mai importante perioade de fertilizare pentru gazon sunt primavara, pentru incurajarea unei cresteri rapide a ierbii, la inceputul verii pentru obtinerea unei culori bogate si frumoase si toamna, inainte de maturarea gazonului, pentru perioada iernii. Daca primavara este necesar ca fertilizantul sa aiba un continut mai mare de azot, toamna, pentru intarirea radacinilor si cresterea rezistentei, este necesar mai mult fosfor si potasiu.

 

Aerarea gazonului este operatiunea care se executa in scopul creerii unor conditii optime pentru accesul aerului la nivelul radacinii plantelor si pentru eliminarea uscaturii din gazon. Se executa mecanizat, cu o masina speciala, primavara si ocazional, toamna, dupa o vara foarte calduroasa.
Imediat dupa aerare gazonului, atat primavara cat si toamna se aplica un fertilizant adecvat.

Combaterea bolilor si daunatorilor la gazon
Majoritatea bolilor de gazon sunt cauzate de ciuperci si pot fi controlate prin tratamente fitosanitare cu fungicide. Una dintre cele mai cunoscute boli este putregaiul cenusiu, care apare dupa topirea zapezilor din iarna sau datorita excesului de umezeala din primavara. Se combate prin stropiri preventive si curative, folosind fungicide sistemice si de contact. Daunatorii cei mai periculosi pentru gazon sunt afidele, acarienii, viermii sarma. Impotriva acestora se fac tratamente preventive si curative, de cate ori este necesar, cu produse sistemice.

 

Bibliografie:
Florin Toma, Floricultura si Gazon, Editura Cris Book Universal
Jane Courtier, Totul despre ingrijirea gazonului, editura Aquila 2002

INAPOI



Serviciile noastre


Amenajare gradini Amenajare spatii verzi Intretinere gradini Plante de interior Arhitectura peisagera Sisteme de irigare Sisteme de drenaj Servicii conexe

 

©Copyright SC CasaVerde SRL
Statistici StatCounter